Ce este anxietatea?
Anxietatea este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală din perioada copilăriei și adolescenței, fiind întâlnită la aproximativ 20% dintre copii și adolescenți.
Conform scrierilor de specialitate, anxietatea este starea patologică ce se caracterizează printr–un simţămant de „teamă fără obiect“ însoţit de semne somatice care indică hiperactivitatea sistemului nervos autonom și este diferită de frică (un răspuns la o cauză cunoscută – „teamă cu obiect“) .
Cu alte cuvinte, anixetatea este un sentiment neplăcut de neliniște și îngrijorare nemotivată, pe care copiii noștri îl pot resimți la un moment dat.
Unele temeri sunt normale și fac parte din dezvoltarea firească a copiilor:
· Sugarilor și copiilor mici le este teamă: de zgomote puternice, de străini, să nu fie separați de părinți,
· La 2-3 ani apare teama de: animale, tunete și fulgere, întuneric, foc, apă
· La 4-5 ani apare teama de insecte, moarte, monștri, teama că se pot rătăci
· La 5-7 ani poate apărea teama de a merge la școală, teama de boală sau de dezastre naturale
· La 8-12 ani poate apărea anxietatea de performanță sau de situații sociale, teama de hoți/ răpitori, de război
Totuși, părinții ar trebui să se îngrijoreze când copilul prezintă semne de evitare și suferință extremă.
Care sunt semnele cele mai frecvente care indică anxietatea la copii?
Ø Copilul mic:
· Devine iritabil, plângăcios, nu vrea să se despartă de părinte
· Are tulburări de somn
· Se trezește peste noapte
· Visează urât
· Udă patul
Ø Copilul mai mare
· Evită unele activități, persoane sau situații specifice
· Are temeri, îngrijorări care interferează cu activitățile cotidiene normale
· Îi este greu să se concentreze
· Are accese de furie
· Are tendință de îngrijorare cu privire la ceea ce poate merge prost în orice scenariu
· Prezintă suferință extremă în ciuda explicațiilor și asigurărilor date de către adulți
· Are probleme cu somnul sau insită să doarmă cu părinții
Ø Semne fizice (în absența unor afecțiuni medicale):
· Transpirații
· Ritm cardiac rapid
· Respirație rapidă sau dificultăți de respirație
· Dureri musculare, dureri de stomac, de cap
· Tremurături, frisoane, amețeli
· Oboseală
Care sunt cauzele pentru care poate apărea anxietatea la copil?
În multe situații, motivul pentru care unii copii și adolescenți dezvoltă tulburări de anxietate nu este pe deplin cunoscut, dar s-a ajuns la concluzia că unele cauze ar putea fi comune.
Ø Cauze familiale
Copilul poate moșteni anxietatea de la părinți, așa cum moștenește culoarea părului sau forma feței. Dacă în familie există cazuri de tulburări de anxietate, probabilitatea ca micuțul să dezvolte și el o formă de anxietate este mai crescută.
De asemenea, copilul poate învăța să fie anxios de la părinți, poate prelua o parte dintre fricile și temerile celor din familie.
Ø Cauze biologice
Structura creierului și reacțiile chimice de la nivelul acestuia poate determina tulburările de anxietate ale unui copil. Serotonina și dopamina, doi dintre neurotransmițătorii creierului, pot juca un rol important în apariția anxietății. Studiile au arătat că la copii cu tulburări de anxietate, apare o hipersensibilitate la nivelul amigdalei, o parte din creier care controlează răspunsul nostru de fugă sau luptă.
Ø Factori de mediu
Anumite situații pot favoriza apariția unei tulburări de anxietate la copil, de exemplu:
– Schimbarea frecventă a școlii sau a locuinței
– Certurile și violența domestică
– Moartea unui părinte, a unei rude sau a unui prieten apropiat
– Abuzul sau neglijența
– O problema gravă de sănătate sau un accident
– Situații legate de școală: bullying, profesori foarte exigenți, examene
Ø Cauze medicale și neurologice
o Tulburări neurologice
o Neoplasme cerebrale
o Traumatisme cerebrale şi sindroame postcontuzionale
o Boală cerebro–vasculară
o Hemoragie subarahnoidiană
o Migrenă
o Encefalită
o Sifilis cerebral
o Scleroză multiplă
o Boală Wilson
o Boală Huntington
o Epilepsie
· Condiţii sistemice
o Hipoxie
o Boli cardio–vasculare
o Insuficienţă pulmonară
o Anemie
· Perturbări endocrine
o Disfuncţie hipofizară
o Disfuncţie tiroidiană
o Disfuncţie paratiroidiană
o Disfuncţie suprarenală
o Feocromocitom
· Tulburări inflamatorii
o Lupus eritematos
Ø Substanțe
– Amfetamine şi alte simpatomimetice
– Anticolinergice
– Cafeină
– Canabis
– Cocaină
– Halucinogene
– Teofilină
– Alcool
– Opioide
Există mai multe forme de anxietate?
Da, există mai multe tipuri de tulburări de anxietate, iar copiii și adolescenții pot manifesta adesea mai multe simultan.
Ø Tulburare de anxietate de separare – prevalență: 3,5% – 12,9%
Poate începe la aproximativ 8 luni și poate atinge apogeul la copiii cu vârsta cuprinsă între 14-18 luni. De obicei, dispare treptat pe parcursul copilăriei timpurii. Copiii cu tulburare de anxietate de separare se confruntă cu frică și suferință la gândul că pot fi despărțiți de părinți sau de cei care îi îngrijesc. Cel mai frecvent se manifestă când copilul trebuie să meargă la școală/grădiniță sau în timpul nopții când refuză să doarmă singur. Această teamă afectează capacitatea unui copil de a funcționa social și academic. Simptomele specifice acestei tulburări sunt:coșmaruri, îngrijorările excesive durerile de cap, durerile abdominale, stările de vomă și comportamentele de evitare.
Ø Tulburare de anxietate generalizată – prevalența este 2,9-12,4%
Tulburarea de anxietate generalizată afectează de obicei copiii și adolescenții de vârstă școlară. Aceștia au îngrijorări persistente, excesive și nerealiste, care nu sunt axate pe un anumit obiect sau situație și pot fi însoțite de reacții somatice și disconfort generalizat. Un copil se poate îngrijora excesiv de performanțele sale la școală sau în activități precum sportul, siguranța personală și a membrilor familiei sau dezastrele naturale. Copiilor cu anxietate generalizată le este greu să-și „oprească” grija, ceea ce duce la dificultăți de concentrare, de învățare și de participare la activități sociale. Unii copii pot fi nesiguri și caută frecvent liniște, în timp ce alții se îndoiesc de ei înșiși sau sunt prea preocupați de satisfacerea așteptărilor altor persoane. Copiii și adolescenții necesită încurajări repetitive cu privire la performanțele lor din trecut, prezent sau viitor. Cele mai frecvente simptome întâlnite în cazul copiilor care suferă de tulburare de anxietate generalizată sunt: neliniștea și tensiunea, starea de oboseală, tulburările de somn, dificultățile de concentrare, tensiunea musculară, iritabilitatea.
Ø Fobii specifice – prevalență: 3,4% – 9,2%
Copiii pot dezvolta fobii încă de la vârsta de cinci ani și tind să fie mai frecvente în cazul fetițelor. Temerile sunt frecvente în copilărie și sunt de obicei depășite pe măsură ce copilul se maturizează. Cu toate acestea, pentru unii, temerile pot deveni severe. Fobiile diferă de temerile obișnuite prin faptul că nu scad odată cu asigurarea și interferează cu viața unui copil. Fobiile specifice implică de obicei animale, insecte, înălțimi, tunete, proceduri dentare sau medicale și lifturi.
Ø Tulburare de panică – prevalență: 4,7%
Tinde să înceapă în timpul adolescenței, deși se poate declanșa și în copilărie. Unii copii sau adolescenți pot prezenta disconfort sau frică extremă atunci când se află în anumite situații sau locuri, rezultând un atac de panică. Simptomele pot include dificultăți de respirație, o inimă care bate puternic sau senzații de furnicături în tot corpul. Deși anxietatea severă poate duce la un atac de panică, un copil cu tulburare de panică are adesea simptome de panică fără niciun declanșator aparent. Spre deosebire de grijile ocazionale, ușoare pe care le întâmpină adesea copiii, un atac de panică poate afecta dramatic viața acestuia prin întreruperea activităților sale normale. Adesea, un copil devine preocupat de îngrijorarea cu privire la posibilele atacuri viitoare. Atacurile de panică reprezintă cel mai puțin recunoscut diagnostic în cadrul copiilor și al adolescenților, dar poate fi redusă sau eliminată complet în majoritatea cazurilor dacă este diagnosticată.
Ø Fobie sociala – prevalență: 1,1% – 6,3%
Afecțiunea poate apărea la copiii de până la 4 ani, dar este mai frecventă în rândul adolescenților. Vârsta medie de debut este de 13 ani. Fobia socială, cunoscută și sub numele de tulburare de anxietate socială, este o teamă excesivă de a fi respins, umilit sau jenat în fața celorlalți. Copiii și adolescenții cu fobie socială își fac griji cu privire la o gamă largă de situații: vorbitul în public, participarea la cursuri, participarea la conversații sau mâncatul în public. Se pot teme de persoane necunoscute și pot avea dificultăți în a-și face prieteni. Fobia socială poate fi, de asemenea, limitată la situații specifice. Unii adolescenți se pot teme de întâlniri și evenimente recreative, de exemplu, dar pot avea încredere în mediile academice și de lucru. Cei cu fobie socială evită de obicei situațiile de care se tem. Simptomatologia prezentă poate consta în comportamente de plâns intens, crize sau blocaje, acuze somatice, elemente de depresie și gânduri de suicid, probleme de externalizare comportamentală, abandon școlar, consum de substanțe.
Ø Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC) – prevalența: 0,8% – 4%
Se poate dezvolta la orice vârstă, dar este cel mai probabil să apară între 8 și 12 ani, la sfârșitul adolescenței sau la începutul maturității. Copiii cu tulburare obsesiv-compulsivă au obsesii – gânduri intruzive, nedorite. Pentru a ameliora anxietatea asociată cu aceste gânduri, ei efectuează compulsii sau acțiuni repetitive, ritualuri sau rutine. Compulsiile pot implica spălarea, numărarea, organizarea obiectelor sau citirea unui pasaj de text de mai multe ori. Pentru copiii cu TOC, aceste gânduri și comportamente interferează semnificativ cu funcționarea lor zilnică și pot provoca stres și jenă
Ø Tulburarea de stres post traumatic (PTSD) – prevalența: 1 – 3%.
Această afecțiune poate apărea în cazul în care copilul sau adolescentul a suferit o traumă majoră. Cei care suferă de PTSD manifestă anxietate excesivă, retrăirea traumei și încercări de a evita orice poate reaminti de evenimentul traumatic declanșator. Simptome persistă mai mult de 1 lună și afectează în mod negativ viața acestora. Ei găsesc evenimentul terifiant, fie din punct de vedere fizic, fie din punct de vedere emoțional.
Ø Mutismul selectiv – prevalență: sub 1%
Se instalează în jurul vârstei de 5 ani, dar afecțiunea este cel mai frecvent recunoscută în perioada școlară, atunci când copilul își sporește mult contactele sociale. Copiii cu mutism selectiv vorbesc liber în situații familiare, dar devin muți în situații specifice sau în jurul anumitor persoane. Unii copii cu mutism selectiv pot evita contactul vizual și pot refuza să comunice cu alții. Alții se pot bucura de compania altora, dar rămân tăcuți sau pun un prieten apropiat să vorbească în locul lor. Copiii cu această afecțiune mai pot prezenta una sau mai multe din următoarele trăsături: aspect înmărmurit, timiditate excesivă, anxietate socială sau alte forme de anxietate, dureri abdominale, greață, vărsături, cefalee, sensibilitate exagerată la stimuli, tulburări ale comunicării non-verbale.
Cum vă puteți ajuta copilul care suferă de anxietate?
Când copilul se află în mijlocul unui moment foarte anxios, se poate simți speriat, agitat sau îngrijorat că va avea un atac de panică. Lucrul important de făcut în acest moment este să-l ajutați să se calmeze și să se simtă în siguranță.
Câteva strategii la care puteți apela în astfel de moment sunt:
– Exerciții de respirație – inspirați și expirați încet și profund pentru a lăsa corpul să se relaxeze
– Asezați-vă lângă el, țineți-l de mână sau îmbrățișati-l pentru a-l face să se simtă în siguranță
– Încercați să vă gândiți împreună la lucruri plăcute pe care le poate auzi, vedea, simți, gusta sau mirosi, astfel, anxietatea va începe să își reducă intensitatea
– Vorbiți cu el, spuneți-i că sentimentul acela va trece și că va fi bine
– Rugați-l să se gândească la un loc relaxant, unde se simte în siguranță sau la o persoană care îl face să se simtă bine
– Incurajați-l să facă activități care îl liniștesc ( sport, mers pe bicicletă, citit, desenat, vizionarea unui film, etc.)
În general, dacă aveți un copil care suferă de anxietate este important să vorbiți cu el, să încercați să înțelegeți ce anume îi crează anxietate, să îl ajutați să își conștientizeze problema și să încerce să o rezolve. În cazul în care simptomele copilului dumneavoastră persistă sau se agravează este necesar să luați legătura cu un medic psihiatru sau cu un psiholog.
Care sunt modalitățile de tratament pentru anxietate?
A fost dovedită științific eficiența mai multor opțiuni de tratament pentru copiii cu tulburări de anxietate. Terapia cognitiv-comportamentală și tratamentul medicamentos sunt cele două opțiuni care îi ajută cel mai mult pe acești copii. Medicul sau terapeutul vă poate recomanda unul sau o combinație de tratamente în funcție de vârsta copilului și gravitatea anxietății.
Ø Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
Terapia cognitiv-comportamentală este un tip de terapie prin vorbire eficientă în tratarea tulburărilor de anxietate. Copilul învață abilități și tehnici pe care le poate folosi pentru a-și reduce anxietatea, învăța să identifice și să înlocuiască tiparele și comportamentele negative de gândire cu cele pozitive. De asemenea, va învăța să separe gândurile realiste de cele nerealiste și va primi „teme” pentru a pune în practică ceea ce învață la terapie. Terapeutul poate colabora cu dvs. pentru a se asigura că progresul se face și acasă și la școală, de asemenea poate oferi sfaturi cu privire la modul în care întreaga familie poate gestiona cel mai bine simptomele copilului.
Una dintre cele mai importante tehnici în TCC pentru copiii cu anxietate se numește prevenirea expunerii și a răspunsului. Astfel, copiii sunt expuși lucrurilor care le declanșează anxietatea în pași structurați și într-un cadru sigur. Pe măsură ce se obișnuiesc cu fiecare dintre declanșatori la rândul lor, anxietatea se estompează. Terapia expunerii este foarte diferită de terapia tradițională prin vorbire, în care pacientul și un terapeut ar putea explora rădăcinile anxietății, în speranța de a-și schimba comportamentul. În terapia de expunere încercăm să schimbăm comportamentul pentru a scăpa de frică.
TCC este, în general, pe termen scurt – sesiunile durează aproximativ 12 săptămâni – dar beneficiile sunt pe termen lung.
Ø Medicamentele
Medicamentele eliberate pe bază de rețetă pot fi utile în tratamentul tulburărilor de anxietate. De asemenea, acestea sunt adesea utilizate împreună cu terapia. De fapt, un studiu major de cercetare a constatat că o combinație de TCC și antidepresive a funcționat mai bine pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani decât oricare dintre tratamentele singure.
Medicația poate fi o opțiune de tratament pe termen scurt sau lung, în funcție de cât de severe sunt simptomele copilului dumneavoastră și de modul în care acesta răspunde la tratament.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sunt în prezent medicamentele de elecție pentru tratamentul tulburărilor de anxietate ale copilăriei și ale adulților.Alte tipuri de medicamente, cum ar fi antidepresivele triciclice și benzodiazepinele, sunt mai puțin utilizate în tratamentul copiilor.
De asemenea, este esențial să informați medicul despre alte medicamente pe care le ia copilul dumneavoastră, chiar dacă este pentru o perioadă scurtă de timp. Medicii recomandă monitorizarea atentă a copiilor și adolescenților care iau antidepresive, în special la începerea tratamentului.
Anxietatea este o problemă serioasă cu care se pot confrunta copiii noștri și care, netratată, poate avea un impact foarte sever asupra acestora. Trebuie să fim atenți la ceea ce ne transmit copiii, să îi luăm în serios și să cerem ajutorul medicului sau terapeutului în cazul în care nu știm cum să gestionăm situația.
BIBLIOGRAFIE
1. Manual de buzunar de psihiatrie clinică- Kaplan & Sadock
2. https://www.nhs.uk/mental-health/children-and-young-adults/advice-for-parents/anxiety-in-children/
3. http://www.anxietycanada.com/articles/when-anxiety-is-a-problem-2/?_ga=2.25109050.1888147122.1630260611-651638561.1630260611
4. https://www.nhs.uk/mental-health/children-and-young-adults/advice-for-parents/anxiety-in-children/
5. https://www.nhs.uk/mental-health/children-and-young-adults/advice-for-parents/anxiety-disorders-in-children/
6. https://www.aetna.com/health-guide/kids-anxiety-whats-normal-seek-help.html
7. https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/mental-health/anxiety-disorders-in-children