Dragi părinți, probabil mulți dintre dumneavoastră a-ți citit deja micuților vostrii clasicele povești cu prinți și prințese care dăinuie de peste zeci de ani. Mai jos vă propunem câteva povești noi, inedite, care pot fi citite atât într-o seară ploioasă de toamnă cât și într-o dupa-amiază însorită de vară. Tot ce trebuie să faceți este să vă dați frâu liber imaginației și să îi duce-ți pe micuții dumneavoastră pe tărâmul magic al basmelor.
Leul și șoricelul
A fost odată ca niciodată un șoricel care a plecat departe, în pădurea deasă ca să caute de-ale gurii pentru familia sa.
– Dacă nu voi găsi ceva curând, în seara aceasta sărmana mea familie iarăși va adormi înfometată.
Șoricelul tot căuta de-ale gurii pe aici, pe colo, mergând oriunde-l duceau ochii. Însă, din neatenție nu a luat în seamă încotro se îndrepta. Și cum mergea repede, la o cotitură s-a ciocnit de ceva mare și auriu. Micuțul Șoricel a căzut la pământ. Neștiind de ce se lovește, s-a ridicat în picioare când, deodată, a auzit un mârâit fioros. Șoricelul l-a trezit pe Marele Leu căruia nu i-a plăcut să fie trezit.
– Cine a îndrăznit să mă trezească?
Șoricelul a încercat să o ia la sănătoasa, însă Marele Leu și-a pus laba pe codița Șoricelului pentru a-l opri. Atunci micuțul Șoricel a încercat să își ceară iertare, sperând că Marele Leu va fi îngăduitor și îl va lăsa să plece.
– Ooo, mărețe Leu, îmi pare rău. Nu am vrut să te trezesc, Măria ta.
– Nu îmi place să fiu trezit de nimeni, cu atât mai mult de un șoricel mic.
Micuțul șoricel l-a implorat pe marele leu să îl lase să plece.
-Îți primit că nu o să mă mai vezi niciodată, doar trebuie să mă lași jos și nu o să mă mai vezi.
– Mmm, aș putea să îți dau drumul, însă toate animalele din pădure vor crede că pot să mă trezească oricând vor avea chef.
Mărețul Leu s-a apropiat și mai mult de micuțul șoricel și i-a arătat colții ascuțiți.
– Cred că trebuie să te mănânc…
Înfricoșat, dar foarte ager la minte, micuțul șoricel a găsit repede un motiv bun ca Marele leu să nu îl mănânce.
– Dacă vei mânca un șoricel mic atunci toate creaturile din pădure vor râde de tine din cauză că ai mâncat așa o ființă mică și nevinovată.
Mărețul Leu s-a oprit o clipă și s-a gândit la spusele micuțului șoricel.
– Nu pot permite nimănui să râdă de Mărețul Leu.
Atunci micuțului șoricel i-a venit o altă idee genială.
– Într-o zi vei putea avea nevoie de ajutorul meu iar eu îți promit să te răsplătesc cu aceeași bunătate pe care mi-ai arătat-o și tu.
– Hahaha… Mărețul Leu l-a ascultat pe șoricel după care a bufnit într-un râs zgomotos care a răsunat în întreaga pădure, hotărât că aceasta a fost cea mai amuzantă glumă pe care a auzit-o vreodată.
– Șoricel micuț… cu ce ai putea tu să îmi fii de ajutor?
Mărețul Leu l-a privit puțin pe șoricel, apoi i-a eliberat coada pe care încă o ținea prinsă.
– Micuțule șoricel, m-ai făcut să râd și de aceea esti liber să pleci.
Șoricelul a profitat de ocazie și a luat –o la sănătoasa însă, în timp ce fugea, a strigat:
– Îți mulțumesc Mărețe Leu, îți promit că îmi voi ține promisiunea.
Întors acasă în scorbura unui stejar bătrân, micuțul șoricel le-a povestit copiilor săi despre evadarea din ghearele Marelui Leu. Le-a arătat până și un spectacol cu umbre pe perete despre înfruntarea sa cu fiorosul adversar.
– Iată de ce trebuie mereu să fiți atenți pe unde mergeți. Noapte bună micuților.
După câteva săptămâni micuțul șoricel iarăși a plecat în căutarea hranei. De data aceasta și-a amintit că trebuie să fie atent că să nu trezească niciun leu adormit.
– Trebuie să găsesc mâncare pentru familia mea atent.
La un moment dat șoricelul a auzit urletul Maretului Leu. Era sigur că acesta a dat de necaz. Așa cum i-a și promis, micuțul șoricel s-a grăbit să îi sară în ajutor Mărețului Leu. A fugit prin toată pădurea condus de urletele Marelui Leu până cnd l-a găsit capturat în plasa unui vânător. Micuțul șoricel i-a strigat Mărețului Leu:
– Leul Măreț nu mișca, eu te voi elibera.
Leul Măreț nu a crezut că șoricelul ar putea să îi fie de ajutor.
– Tu ești șoricelule? cum ai putea tu să rupi plasa asta? Dacă un leu măreț ca mine nu ar putea face asta cum vei putea face tu?
Micuțul șoricel s-a asigurat că nu vine nimeni, apoi și-a folosit dinții ascuțiți pentru a tăia plasa. Peste un timp șoricelul a obosit, însa nu s-a dat bătut până când Mărețul Leu nu a fost eliberat. Micuțul șoricel a căzut pe nasul leului și s-a uitat în ochii săi mari. Încă îi era frică de el.
– Îți mulțumesc micuțule șoricel. Nu trebuie să îți fie frică de mine. Niciodată nu voi uita că mi-ai salvat viața.
– Vrei să zici că suntem prieteni acum?
– Da, dacă vrei, dar să nu spui nimănui, altfel vor crede că Mărețul Leu și-a pierdut măreția.
– Ahh, bine, acesta va fi secretul nostru.
– La revedere șoricel micuț, poate ne vom revedea într-o bună zi.
– La revedere Leul Măreț.
Micuțul șoricel și Mărețul Leu și-au luat rămas bun și și-au văzut de drum. Șoricelul căutând mai departe ceva de ale gurii, iar Mărețul Leu un loc pentru a trage un pui de somn. Mărețul Leu și micuțul șoricel au învățat că atunci când esti mărinimos cu alții, vei fi răsplătit cu aceeași bunătate și indiferent de cât de mic ești, trebuie să știi că poți face lucruri mărețe.
Bunicuța fericită
A fost odata printre alte femei vârstinice, una care era foarte, foarte veselă și desi avea destul de putin pentru a fi fericită, știa că viața este o călătorie pe care o face fie cu un zâmbet, fie cu o încruntare pe chip. Ea a ales-o pe prima. Bătrâna fericită își castiga existenta făcând diferite treburi pentru vecinii ei, în schimb primea o masă sau un castron cu supă ori, uneori, câte un bănuț sau doi. Trăia bine și nu avea niciun motiv să se plângă. V-ați putea întreba ce este așa de interesant despre viața ei sau povestea ei, nu? Ei… aici devine interesant.
Deoarece venea iarna, bătrâna plecă în pădure cu pași săltați și cu un cântec pe buze să adune lemne. Deodată a ajuns la o groapă în care văzu o oală mare maro.
– Iată, iată norocul meu. Acum cine o fi lăsat-o aici. Unde e stăpânul ei?
Bătrâna așteptă, se uitaă prin jur așteptând să apară proprietarul, dar nimic.
– Poate că a fost aruncată. Ei bine, gunoiul unuia este comoara altuia. Acest ghiveci va fi numai bun să pun o floare la fereastra mea. Iată, iată norocul meu.
Când bătrâna dădu la o parte capacul de pe oala, observă ca înăuntru era mult aur stralucitor.
– Iată noroc, sunt bogată, foarte bogată. Sunt bogată, foarte bogată.
Bătrâna încercă să ridice oala dar era prea grea pentru ea. S-a mai gândit și nu avea decât să o care pe spate ca pe un sac.
– Aaaa, vecinii nu vor știi niciodată. Voi lăsa fiecăruia câte o bucată de aur pe prispă sa fie și ei fericiți. Voi cumpăra o casă măreață și voi sta numai lângă foc cu o ceașcă de ceai, voi sta degeaba…ooo, va fi minunat să stau lângă foc, pe un scaun, și să îmi savurez ceaiul; mereu mi-am dorit asta…sunt bogată.
Apoi cam obosise cât cărase așa o greutate și oprindu-se să se odihnească puțin se uită către comoară, și iată…aurul nu mai era în oală. Era doar o bucată de argint.
– Ceee? Oooo, naiva de mine. Asta în timp ce credeam că este o oală cu aur…trebuie să fi visat. Dar tot noroc e. Arginul nu creeaza neplăceri, e mai ușor de păstrat și nu atrage atenția. Poate casa mea nu ar mai fi la fel de grandioasă dar tot pot sta pe scaun lângă șemineu și să îmi beau ceaiul.
Bătrâna porni din nou la drum, plănuid ce va face și simțindu-se la fel de bogată; când obosi din nou, se opri să se odihnească și aruncă o privire să vadă dacă comoara este în siguranță. Nu văzu decât o mare bucată de fier.
– Ceee… ooo, naiva de mine, asta în timp ce credeam că este argint. Trebuie să fi visat, dar tot noroc este. Pot să vând fierul și să primesc bani. N-ar mai fi nevoie să ascund nimic și mi-aș vedea de treabă. Nu voi mai cumpăra o casă dar voi putea să construiesc un șemineu și să cumpăr un scaun. Să stau lângă șemineu și să beau ceaiul… ooo, ce viață.
Și așa plecă din nou visând ce va face cu banii ei până când obosi iarăși. De data, când își întorse privirea spre bucata mare de fier, observă că aceasta nu era o bucata de fier ci o piatră mare.
– Iată, iată norocul meu. Sunt norocoasă, cea mai norocoasă aș spune. Tot aurul, argintul și banii, mi-ar fi dat dureri de cap, dar asta este perfect. Îmi doream o piatră să-mi țină poarta, s-a rezolvat. Ce noroc. Așa că se grăbea să vadă cum piatra îi va ține poarta deschisă, a traversat dealul, ajungand la cabana ei, și întorcaându-se, desfacu eșarfa de pe piatră, constată surprinsă că piatra devenise mai mare.
– Ooooo, norocul meu, este perfect. Pot să stau pe piatră și să îmi beau ceaiul. Nu îmi trebuie un scaun. O sa fie numai bine. Oooo, în sfârșit am pe ce să stau și să îmi beau ceaiul.
Și când se aplecă să o atingă, piatra s-a transformat într–un ghem mare de bumbac și apoi din ea au ieșit 4 picioare albe și 2 urechi și o față ca unei fiare cu dinții canini peste buze. Ochii erau roșii și sprâncenele arcuite, era bestia de bumbac.
– Iată, iată norocul meu. Esti adorabil. Mereu mi-am dorit un animăluț.
– Ceee?
– Vin-o băiețel.
– Ce fel de persoană ești?
– Am încercat să te ademenesc cu aur, apoi cu argint, apoi l-am schimbat într-o bucată de fier, apoi în piatră și ai fost fericită de fiecare dată. Acum când îți arăt chipul meu înfricoșător, mă numești adorabil?
– Pai desigur…ești adorabil.
– Nu pot rămâne aici…paaa.
Și spunând asta, monstrul de bumbac se transformă înt-un fluture și zbură. Bătrâna îl privi plecând, apoi ridicând din umeri se întoarse în casa ei și intrând în casă, spre surprinderea ei, văzu bucata de piatră pe podea.
– Ceee?
Piatra se transformă într-un frumos scaun din lemn.
– Vaaai, este perfect. Mai bine îmi fac un ceai.
Oooo ce fericită era bătrâna; bucurându-se, se răsuci, și spre surprinderea ei, văzu oala cu aur, oala cu argint și bucata de fier.
– Oala cu aur? Oala cu argint? Bucata de fier? Iată, iată norocul meu.
Bătrâna era încântată ca întotdeauna. Și, după cum v-ați dat seama… nu a devenit lacomă ci a împărțit averea cu vecinii săi pe furiș. Și toți erau fericiți, în special bătrâna care ne-a învățat că nu trebuie să avem așteptări mărețe, ci să transformăm dezamăgirile în oportunități și să percepem lucrurile dintr-o altă perspectivă. Astfel nu vei-ți fi niciodată triști.
Cizmarul sărac
Odată, în orașul Arazan, trăia un cizmar sărac, numit Bram. Acesta se plimba toată ziua pentru a câștiga cât putea, pentru a-și întreține familia și pentru a avea o masă caldă, dar mereu rămânea cu foarte puțin. Într-o zi când Bram repara niște pantofi vechi, un om s-a apropait de el. Era un om înalt și misterios, purta o pălarie și un palton.
– Bună ziua prietene, aș vrea să-mi lustruiești pantofii. Nu am banii, dar mă grăbesc să ajung undeva foarte important.
Cizmarul a ezitat pentru că încă nu câștigase nimic în ziua respectivă, dar apoi a fost de acord să îl ajute pe om.
– Sigur domnule, te voi ajuta. Te rog, stai jos și pune piciorul pe suport.
Omul a stat jos și Bram i-a lustruit pantofii la perfecție, făcându-i strălucitori ca apa sub cerul negru al nopții.
– Gata domnule.
– Foarte bine prietene, fii convins că te voi răsplăti pentru această faptă bună. Eu sunt magician, locuiesc la marginea pădurii și trebuie să întâlnesc un vrăjitor foarte important din Senalli. Mi-ai făcut o foarte mare favoare.
Magicianul a pocnit din degete și cu o explozie de fum, o capră a apărut în fața cizmarului. Bram a fost surprins.
– Aceasta este o capră magică. Tot ce trebuie să faci este să spui ”capră scutură-te și adu bogăție”, și vei avea o mulțime de monede de aur.
Spunând asta, magicianul a dispărut.
– Wow… trebuie să încerc asta ”capră, scutură-te și adu bogăție”.
Și capra s-a scuturat, făcând să cadă pe podea monede de aur. Cizmarul era uimit.
– Vai de mine… omul spunea adevărul. Voi merge acasă să spun familiei.
Bram și-a împachetat uneltele, și-a pus capra pe umeri și cu mare bucurie și-a croit drum spre casă. În timp ce mergea a trecut pe lângă casa mătușii lui, Ingrid. Ea l-a văzut mergând cu capra pe umeri și a strigat la el:
– Ei Bram, vin-o și stai cu mătușa ta.
S-a gândit el dacă ar trebui să meargă și să stea cu ea pentru că voia să fugă acasă și să îi spună soției sale despre capra magică.
– Păi, îmi este sete și sunt obosit de mers cu această capră pe umeri, poate as putea să beau o ceașcă de ceai și apoi să mă îndrept spre casă.
Bram s-a dus la casa mătușii sale, i-a dat capra pentru a o duce în bucătărie și înainte de a intra în casă i-a spus: orice ai face nu spune cuvintele ”capră scutură-te și adu bogăție”.
Bram s-a așezat și a așteptat ca maătușa lui să îi aducă un ceai, și în timp ce aștepta, Ingrid s-a întrebat ce a vrut să spună când i-a spus să nu rostească acele cuvinte. Intră în bucătărie unde era ținută capra și se duse până la ea spunând cuvintele magice:
– ”Capră scutură-te și adu bogăție”.
Imediat capra s-a agitat și monede de aur au căzut pe pământ.
– Vaaai, asta-mi va fi de mare folos. Ar trebui să găsesc o cale pentru a-l înșela.
Ingrid a amestecat niște ierburi în ceaiul său și i l-a dat lui Bram. Acest lucru l-a adormit imediat. De îndată ce cizmarul era adormit, Ingrid a înlocuit capra cu una din cele ale ei. A doua zi dimineață, Bram a luat capra pe umeri și s-a îndreptat înapoi spre casă. Când a ajuns acasă, a ținut punga de monede de aur în fața soției sale.
– Uite, ia aceste monede de aur astfel încât să poți pregăti astăzi o masă bună pentru toți.
Soția sa era atât de fericită încât nu s-a gândit să se întrebe de unde a luat mondele de aur și a plecat la piață. După ceva timp Bram a dorit să folosească cuvintele magice și să obțină alte monede de aur de la capră. El a recitat cuvintele pe care i le spusese magicianul, dar capra a rămas împietrită.
– Este ciudat, de ce nu funcționează?
A repetat cuvintele magice dar totul era zadarnic deoarece capra nici măcar nu s-a mișcat.
– Va trebui să mă descurc cu monedele de aur rămase și când aproape se vor termina mă voi duce din nou să găsesc magicianul.
După câteva zile, în timp ce soția sa a început sa-l îndemne să lucreze deoarece mondele de aur erau aproape dispărute, a ponrnit să îl găsească pe magician. În cele din urmă a găsit casa magicianului; a intrat și a vorbit cu acesta și i-a spus că trebuie să-și hrănească familia. Magicianul era un bărbat plin de compasiune și și-a pus mâna pe umărul cizmarului și i-a spus:
– Nu îți face griji prietene. Iată o pânză magică. Ține-o în brațe și spune ”ooo, pânză magică, întinde-te și arată festinul”, și o masă plină cu cea mai bună mâncare și băutură va apărea în fața ta.
Bram era exaltat când a auzit ce spusese magicianul. I-a mulțumit și a plecat spre casă. În timp ce Bram se întorcea acasă din pădure, a ajuns pe câmpul unde stătea mătușa sa și a decis să meargă să împărtășească o masă din pânză magică cu aceasta.
– Treceam prin zonă și pentru că ai fost așa amabilă încânt să îmi servești ceai ultima dată, am spus că este corect să îți întorc favorul și să îți aduc puțină mâncare.
– Ooo, ce minunat, intră.
Și uite așa Bram a intrat și a așezat pânza magică în brațe și a spus:
– ”Ooo pânză magică, întinde-te și arată festinul”.
Și în câteva momente o masă frumoasă a apărut înaintea lor, plină de cea mai delicioasă și mai gustoasă mâncare. Mătușa Ingrid a fost uimită și în ciuda gestului său amabil, a decis să îl păcălească încă o dată pe cizmar și să amestece ierburi în mâncarea lui. Au stat și au mâncat până și-au satisfăcut foamea și s-au bucurat de festin la maxim. Curând, cizmarul a adormit din nou iar în timp ce dormea mătușa sa a înlocuit pânza magică cu una normală, păcălindu-l încă o dată. A doua zi, Bram s-a întors acasă, a așezat pânza în mâini și a spus vraja magică. De data aceasta vraja nu a funcționat. Soția sa s-a uitat la el întrebându-se dacă sărăcia l-a făcut să înnebunească și s-a îndepărtat.
– Nu se poate, sunt sigur că mătușa îmi joacă feste.
Bram a plecat și s-a dus din nou la casa magicianului. I-a explicat acestuia tot ce s-a întâmplat și l-a rugat să îl ajute încă o dată. Vrăjitorul a fost de acord și a spus:
– Fă cum își spun eu și ia această pană magică. La întoarcere vizitează-ți mătușa și spune-i că această pană va îndeplini orice dorintă pe care o dorește inima cuiva și spune-i sa rostească cuvintele magice ”o pană magică, îndeplinește-mi o dorință” și imediat pana va începe să o gâdile fără sfârșit.
– Ooo, mulțumesc bunule domn.
– Ține minte, o poți opri doar spunând: dorința mea a fost îndeplinită, iar gâdilatul se va opri.
Bram i-a mulțumit magicianului încă o dată și a plecat spre casa mătușii Ingrid. S-a dus la casa mătușii sale de pe câmp și i-a spus despre pana magică. Imediat femeia a căzut în plasa cizmarului și a spus vraja.
– ”Oooo pană magică, îndeplinește-mi o dorință”.
Pana s-a ridicat în aer și dintr-o dată a început să o gâdile pe femeie. Mătușa a râs și a chicotit până nu a mai putut.
– Hahaha, oprește-te, te rog. Nu mai suport gâdilatul.
– O voi opri doar cu o condiție.
– Orice vrei îți dau…orice…hahaha.
– În regulă. Te rog dă-mi înapoi ce este al meu, înapoiază-mi capra magică și pânza magică.
– Bine, bine. Sunt amândouă în bucătărie.
Și uite așa Bram a alergat în bucătărie, a luat pânza și a pus capra pe umeri. A ieșit din bucătărie și a spus:
– ”Pană magică, dorința mea a fost îndeplinită”.
Pana magică s-a oprit, s-a învârtit în jurul lui făcându-l să dispară și l-a trimis înapoi la el acasă. I-a arătat soției sale capra și pânza magică. Soția sa a fost bucuroasă și l-a îmbrățișat imediat. Au sărbătorit cu o masă bogată și au discutat despre modalitățile de a folosi capra magică și pânza în avantajul lor. Au folosit monedele de aur pentru a-și construi afacerea ca cizmar și au cheltuit cele mai multe monede de aur pentru a ajuta oamenii săraci din oraș. În ceea ce o privește pe mătușa Ingrid, pana încă mai apare în casa ei de nicăieri și o face să îi ajute pe cei săraci și pe nevoiașii pe care i-a înșelat odată.
Povestea bătrânului Sultan
Era odată ca niciodată un fermier sărac ce avea o soție și o fiică. Acesta avea și un câine credincios pe nume Sultan, care îmbătrânise și își pierduse toți dinții. Astfel încât nu mai putea să muște, nici să mănânce, nici să se apere.
– Mâine vreau să-l las pe bătrânul Sultan în pădure. Nu mai e de niciun folos.
Soției sale i se făcu milă de credinciosul animal.
– Ne-a slujit mulți ani, a fost atât de credincios, a avut grijă de noi atât de mult timp, în ultimele sale zile ar trebui să avem și noi grijă de el.
– Cee, nu ești prea deșteaptă , femeie. Nu mai are niciun dinte în gură și nu mai sperie niciun hoț. Poate să plece. Ne-a slujit dar a fost hrănit bine pentru asta. Oricum nu am bani și mâncare să irosesc pe acest câine inutil.
Sărmanul câine care stătea întins la soare alături a auzit tot și îi părea rău că mâine avea să fie ultima sa zi în acea curte.
– Ooo, doamne, stăpânul mă crede inutil. Trebuie să fac ceva altfel mâine voi fi pe drumuri. Trebuie să mă sfătuiesc cu prietenul meu lupul.
Astfel încât seara s-a furișat în pădure pentru a se întâlni cu prietenul său lupul și i s-a plâns de soarta care îl așteaptă.
– Aaa, asta e întradevăr trist, dar nu fi supărat. Tot ce trebuie să faci este să dovedești că ești util. M-am gândit eu la ceva.
– Ce, ce?
– Ascultă cu atenție. Mâine dimineață stăpânul tău se va duce împreună cu soția sa sa tragă fânul și își vor lua și copilul cu ei ca să nu rămână singur în casă. Ca de obicei, în timp ce lucrează, îl vor pune pe copil sub un tufiș la umbră. Tot ce trebuie să faci e să stai și tu acolo.
– Și apoi?
– Atunci o să apar eu și o să vezi…
Planul pe care lupul l-a născocit, l-a intrigat și l-a înspăimântat, dar i-a dat curs sperând că îi va salva viața. A doua zi, totul s-a desfășurat conform planului. Fermierul și soția sa lucrau la câmp iar Sultan stătea alături de copilaș, și așa cum a promis, lupul a apărut.
– Iată-te prietene, acum ce vom face?
– Latră!
Lupul a luat copilul, șocându-l pe Sultan și pe părinți. Șocat de fapta prietenului său, Sultan l-a urmat pe lup în pădure. Fermierul și soția sa au văzut totul de la distanță și alergau în urma lui Sultan.
– Stai, unde te duci cu copilul?
Lupul a ajuns la partea întunecată a pădurii și s-a oprit.
– Sultan a ajuns și el acolo și l-a amenințat
– Nu-i vei face rău copilului cât timp eu sunt în viață.
– Nu îi voi face rău copilului; am vrut doar să-i arăt stăpânului tău ce câine bun ești. Acum du copilul înapoi la stăpânul tău care va crede că l-ai salvat și va fi recunoscător; le vei fi atât de drag încât nu îți va lipsi nimic niciodată.
Lupul a dat copilul înapoi și i-a urat lui Sultan noroc.
– Mulțumesc prietene, tocmai mi-ai salvat viața.
Fermierul și soția sa l-au văzut pe bătrânul Sultan cum aduce copilul înapoi teafăr și nevătămat.
– Ooo, prietenul meu Sultan. Bravo, bravo. Mi-ai salvat copilul și mi-ai arătat ce câine grozav ești.
Fermierul era plin de fericire și l-a îmbrățișat cu dragoste pe bătrânul Sultan.
– Și tu care voiai să-l abandonezi, spuse soția.
– Scuze prietene, o să mănânci pâinea pe gratis câte zile vei mai avea. Dragaă, du-te acasă și prepară-i bătrânului Sultan pâine înmuiată pe care nu trebuie să o muște și dă-i perna de pe patul meu. Vreau să i-o dau ca să stea pe ea.
De atunci bătrânului Sultan îi mergea cât se poate de bine. Curând, lupul l-a vizitat și s-a bucurat că totul a ieșit atât de bine, însă avea o rugăminte pentru bătrânul Sultan.
– După tot ce am făcut pentru tine, merit o răsplată.
– Da, sigur prietene. Sunt gata să-mi împart mâncarea cu tine în fiecare zi.
– Nu, nu, am eu grijă de mâncarea mea. Tot ce trebuie să faci este să închizi un ochi atunci când fur una dintre oile grase ale stăpânului tău.
– Ceee… niciodată, nu îmi pot trăda stăpânul, îmi pare rău, nu pot accepta asta.
Lupul, care credea că nu vorbise serios, s-a strecurat noaptea și a încercat să fure oaia. Însă credinciosul Sultan fiind conștient de pericol, era în alertă și de îndată ce l-a zărit pe lup a început să latre iar fermierul l-a fugărit pe acesta cu un ciomag. Lupul a trebuit să se retragă, însă i-a strigat câinelui:
– Stai să vezi, o să plătești pentru asta.
A doua zi de dimineață lupul l-a trimis pe mistreț să îl cheme pe câine în pădure pentru a regla conturile.
– Ii erai dator lupului și nu ți-ai plătit datoria. Trebuie să vi în pădure și să îi ceri scuze lupului pentru bătaia pe care a primit-o de la stăpânul tău.
Bătrânul Sultan știa că nu fusese chemat pentru a-și cere scuze. Lupul plănuia să îl atace. Bătrânul Sultan nu a găsit pe nimeni care să-i fie alături, doar o pisică cu 3 picioare. Și cum mergeau ei împreună, biata pisică șchiopăta și își întindea coada în aer de durere.
– Crr… ma dor picioarele.
– Ooo dragă pisică, nu voi uita niciodată ajutorul tău.
Lupul și prietenul său erau deja la locul stabilit, însă atunci când au văzut inamicul venind au crezut că își adusese o sabie cu el pentru că au confundat coada ridicată a pisicii cu o sabie.
– De unde a găsit derbedeul acela bătrân de Sultan o sabie?
– Sunt sigur că o să te răpună, lupule.
– Și e și o pisică. Dar ce face?
Atunci când bietul animal mergea în trei labe, ei credeau că de fiecare dată luau o piatră ca să o arunce in ei.
– Ooo, nu cred că putem să câștigăm, lupule. Mă duc să mă ascund.
– Și eu…
Speriat, mistrețul s-a ascuns în pădure iar lupul a sărit într-un copac. Atunci când au ajuns câinele și pisica s-au întrebat de ce nu era nimeni acolo.
– Nu văd pe nimeni.
Cu toate acestea, mistrețul nu s-a putut ascunde atât de bine iar una dintre urechile sale putea fi văzută. În timp ce pisica se uita atent în jur, mistrețul si-a mișcat urechea. Pisica a crezut că e un șoarece care se mișca acolo, așa că a sărit pe el și l-a mușcat cu putere. Mistrețul înfricoșat a scos un sunet și a fugit țipând:
– Lasă-ma în pace… Vinovatul este în copac.
Surprinși, câinele și pisica s-au uitat în sus și l-au văzut pe lup care a fost rușinat pentru că a fost atât de fricos.
– Ce faci acolo sus prietene?
– Te ascunzi de frică, nu-i așa? spuse pisica.
Lupul a coborât rușinat că a fost un prieten atât de rău și mai rușinat că a fost atât de speriat și temător, însă bătrânul Sultan l-a îmbrățișat, îndepărtându-i teama.
– Stai liniștit, nu-mi voi răni prietenul.
Lupul și-a învățat lecția și s-a împrietenit cu câinele.
Omul de turtă dulce
Odată ca niciodată, o bătrână și soțul ei trăiau într-o casă mică și veche. Nu aveau copii și se simțeau singuri așa că într-o zi bătrâna s-a hotărât să facă un băiat din turtă dulce.
– Dragul meu, voi coace azi un omuleț din turtă dulce.
Pregăti tot ce avea nevoie, apoi făcu aluatul cu atenție, îl întinse și decupă cu grijă din el un om de turtă dulce.
– Aaaa, ce omuleș drăguț de turtă dulce. Ar trebui să-l bag la cuptor.
Bătrâna îl puse în cuptor să se coacă. Așteptă puțin, apoi deschise din nou cuptorul.
– Miroase delicios.
Desenă părul și gura cu glazură. Folosi bombonele pentru ochi și cireșe pentru nasturi. Când fu cu totul gata, omul de turtă dulce sări în picioare. Bătrâna rămăse șocată să-l vadă. Omul de turtă dulce a luat-o la fugă de teamă să nu fie mâncat și sări pe fereastră.
– Staaaai, staaai.
– Nimeni nu mă prinde, căci sunt omul de turtă dulce.
Bătrâna fugi după el dar nu-l putu prinde și omul de turtă dulce fugi și fugi.
– Staaai.
În timp ce alerga, îl văzu o vacă.
– Miroși atât de proaspăt. Tocmai bun de mâncat.
– Am fugit de bătrână și pot să fug și de o vacă grasă ca tine, cu siguranță.
Și vaca se puse pe urmele omulețului, dar omul de turtă dulce alerga mai repede.
– Fugi, fugi cât te țin picioarele, nimeni nu mă prindeă căci sunt omul de turtă dulce.
Vaca fugi după omul de turtă dulce alături de bătrână, dar nu îl putu prinde. Omul de turtă dulce continua să alerge și în curând întâlni o purcică.
– Arăți atât de gustos… vreau să te mănânc numai decât.
– Încearcă purcică murdară. Nu mă vei prinde. Am fugit de bătrână, am fugit de vacă, și pot cu siguranță să fug și de tine. Nimeni nu mă prinde, căci sunt omul de turtă dulce.
Purcica se alătură bătrânei și vacii în urmărirea omului de turtă dulce, dar nu-l putu prinde. Omul de turtă dulce tot alerga. Pe când fugea, o găină îl văzu.
– Oooo, ce masă le voi da de mâncare micuților mei.
Găina fugi după omul de turtă dulce.
– Pari tocmai bun de ciugulit la cină. Te voi lua acasă la micuții mei, omule de turtă dulce.
– Am fugit de bătrână, am fugit de vacă, am fugit de purcică și pot să fug și de pricăjita de tine. Fugi, fugi cât te țin picioarele. Nimeni nu mă prinde căci sunt omul de turtă dulce.
Găina fugi după omul de turtă dulce împreună cu restul grupului dar nu-l putu prinde. Omul de turtă dulce era atât de mândru de sine.
– Ce înceți mai sunt și ăștia.
Tot fugind, încetini când văzu râul. Îi era teamă că se va înmuia în apă. Lângă râu văzu o vulpe care bea apă.
– Ce hrană minunată pentru burta mea azi.
Vulpea fugi după omul de turtă dulce.
– Hei, tu, tinere, am putea fi prieteni, daca vrei și tu, spuse vulpea vicleană.
Era prima oară când omul de turtă dulce auzea așa ceva. Fu foarte mulțumit.
– Bine doamnă vulpe, vreau, dar cu o condiție.
– Sigur că da, omule de turtă dulce.
– Mă poți ajuta să trec râul?
– Da, tinere, de ce nu?!
Omul de turtă dulce se simți ușurat.
-Haide omule de turtă dulce, urcă-te pe spatele meu. Te voi ajuta eu să treci râul.
Omul de turtă dulce se urcă pe spatele ei și imediat ce ajunseră pe partea cealaltă a râului, vicleana vulpe îl rostogoli în aer și își deschise larg gura, haț, și îl înghiți pe loc.
– Îndradevăr, a fost foarte gustos.
Acesta fu sfârșitul omului de turtă dulce.
Șoarecele de la oraș și șoarecele de la țară
A fost odată ca niciodată un șoricel care trăia la oraș. El găsi o fotografie cu amicul său de la țară, așa că se hotărî să-i facă o surpriză și să-l viziteze.
– Ahh… locul acesta miroase dezgustător. Miroase a animale murdare de la fermă. Să gasesc mai repede casa prietenului meu. Bună, prietenul meu drag!
– Bună șorielule de la oraș. Ce mai faci?
– Sunt bine, m-am gândit să-ți fac o surpriză…
– Ce surpriză plăcută, bine ai venit la țară dragă prietene. Mă bucur că ai putut să vi tocmai din oraș ca să mă vizitezi.
Prietenii se puseră pe vorbit o vreme.
– Ai avut o călătorie foarte lungă, cu siguranță ești obosit. Mergi să te odihnești. Între timp îți voi pregăti ceva de mâncare.
Șoarecele de la țară se îndreptă către fermă. Șoarecele de la oraș se duse să se spele.
– Trebuie sa aduc niște legume proaspete pentru prietenul meu de la oraș.
Pe când șoarecele de la oraș se spăla, apa se termină.
– Of… e așa de puțină apă. În orașul meu e mult mai bine.
Șoarecele de la oraș ieși enervat din casa.
– Vin-o să mâncăm afară, am pregătit ceva pentru tine.
Șoarecele de la țară îi servi cartofi dulci, sfeclă proaspătă, napi și lapte proaspăt.
– De ce nu iei loc?
Șoarecele de la țară îl servi pe șoarecele de la oraș.
– Voi asta mâncați la țară? Mâncare fadă, pur și simplu nu are gust.
Șoarecele de la țară se strădui mult să-și impresioneze amicul dar nu reuși. După masă, șoarecele de la țară se hotărî să-i arate ferma șoarecelui de la oraș.
– Aaaa, aerul e atât de curat, pot să miros până și parfumul florilor. Ce e chestia asta verde?
– Aceasta este mazărea.
Apoi dădura de o grămadă de bălegar.
– Aaah, miroase îngrozitor. Orașul meu e foarte curat. Sincer, prietene drag, nu îmi place cum trăiești, să știi, sau mâncarea pe care o mănânci. Ești înconjurat de insecte și de multă murdărie. Vin-o la oraș, uită de toate astea.
– Îmi pare rău pentru mâncare, dar nu e nimic în neregulă cu ea. Totul este foarte proaspăt aici.
– Mi-ar plăcea să vi cu mine la oraș pentru câteva zile, să îți arăt cum trăiesc eu. Îți voi da să mănânci brânză, paste, nuci… și multe altele.
– Sună minunat.
– Sunt sigur că vei fi încântat.
Șoarecele de la oraș își făcu bagajul ca să plece acasă. Șoriceii se îmbrățișară și își luară la revedere. Câteva zile mai târziu șoarecele de la țară își pregăti bagajele pentru vizita la oraș.
– Ce clădiri înalte, mașini strălucitoare și ce mâncare delicioasă voi gusta… M-am îndrăgostit de oraș.
În sfârșit ajunse la casa șoarecelui de la oraș.
– Bine ai venit prietene drag. Bine ai venit în casa mea.
Șoarecele de la oraș intră cu șoarecele de la țară în casă. Au stat de vorbă o vreme, în timp ce servitorii casei puneau masa, șoarecele de la oraș mirosi mâncarea și spuse:
– Vin-o prietene, mâncarea e gata, să mergem.
Șoarecele de la țară de abia aștepta să mănânce.
– Ia ce vrei, prietene. Avem brânză, lapte, paste, pâine prăjită, unt de arahide, tort și fructe.
– Multumesc, sunt foarte impresionat de stilul tău de viață. Cred că voi rămâne aici cu tine.
Pe cum se puseră pe mâncat, servitoarea se și întoarse, îi zări și luă un băț ca să-i alunge.
– Animale murdare, plecați, valea de aici.
– Hai, vin-o, să ne ascundem.
Șoarecele de la oraș era foarte rușinat.
– Nu-ți face griji prietene, mâncăm imediat după ce pleacă.
Se hotărâră să meargă la o plimbare până când se elibera masa.
– Vin-o, îți voi arăta un loc unde găsim orice fel de mâncare.
– Cee? Cee-i asta?
– Faimosul supermarket.
Pe drum văzură o pisică care se îndrepta alergând spre ei.
– Grăbește-te, ascunde-te.
– Wow, wow, ce a fost asta? Inima… îmi bate atât de repede.
– O pisică mare și grasă. O să plece imediat, trebuie doar să facem liniște.
După ce pisica plecă, intrară în supermarket. Șoarecele de la țară văzu ceva ce arăta ciudat.
– Ce e asta?
– Ai grijă… e o capcană pentru șoareci.
– Ce e o capcană pentru șoareci?
– Păi… nu știu cum să-ți explic mai exact, dar cum încerci să iei brânza dinăuntru, te blochezi și nu mai poți ieși niciodată.
– Cred că fac un atac de cord. E mult prea mult pentru mine.
– Ei hai… nu exagera atât… doar fii precaut.
– Ei bine, m-am săturat de toată alergătura și săriturile astea. M-am săturat să-mi fie frică. Nu pentru asta am venit eu aici.
– Dar…
– M-am hotărât să mă întorc acasă. Acolo e atât de liniștit totul.
– Îmi pare foarte rău pentru toate astea.
– Prefer să mănânc legume proaspete din grădina mea decât mâncare pretențioasă și să-mi fie frică tot timpul. E mai bine să trăiești simplu decât să alergi după o viață îmbelșugată.
Așadar, șoricelul de la țară se întoarse acasă și rămase acolo pentru tot restul vieții.
Tigrul si bizonii
A fost odată ca niciodată patru bivoli care trăiau într-o pădure deasă. Ei stăteau mereu împreună; grupul lor era unit astfel încât toate celelalte animale mereu se temeau de ei, și printre toate acele animale a fost un tigru; de fiecare dată când intenționa să atace îi vedea împreună și pleca dezamăgit.
– Ooo, ooo, cum îi voi ataca dacă sunt mereu împreună? Nu contează… voi încerca din nou mâine.
Într-o zi cei patru prieteni au făcut un plan.
– Ascultă, am auzit că iarba de pe cealaltă pajiște este mult mai gustoasă. De ce nu mergem să luăm prânzul noi acolo?
– Da, da… ar trebui.
– Să mergem..
– Vai, iarbă verde. Deja îmi plouă în gură.
– Uitați-vă la acest grăsun, numai la mâncare se gândește… hahaha.
Au plecat împreună pentru a merge la pajiște. Pe măsură ce mergeau înainte o vulpe i-a văzut venind. Era atat de speriată încât a fugit imediat, dar prietenii nu au observat nimic. Ei au mers voioși. După un timp au ajuns la pajiște. După ce au mers atâta drum le-a fost foarte foame. În timp ce erau pe punctul de a începe să mănânce, unul dintre ei a spus:
– Să facem un lucru… lăsați-l pe grăsun să ne vegheze până mâncăm.
– Nu este corect, de ce ar trebui să rămân eu în urmă. Și mie îmi este foame.
– Va dura mai mult până vei mânca tu. Poți mânca după noi în timp ce noi te veghem.
– Nu sunt servitorul vostru. Nu voi rămâne în urmă. Voi mânca cu voi.
– Are dreptate, nu este corect să îl facem să aștepte aici singur.
– Serios, rămâi tu în urmă atunci.
– Cine te crezi? Nu poți să ne comanzi așa.
– Dacă te deranjez atât de tare, voi pleca imediat.
– Tu esti mereu cel care ne dă ordine.
– Voi pleca și eu. Nu am nevoie de nimeni aici.
– Pot sta și singur, plecați cu toții.
Toți patru erau foarte supărați unul pe celălalt, însă nu știau că tigrul i-a urmărit până acolo. În fiecare zi acesta spera că cei petru prieteni se vor certa. Asta i-ar fi făcut să se despartă și el ar fi putut să îi atace. În timp ce se ascundea după iarbă și privea, a fost bucuros că această zi a sosit.
– Nu pot să cred ce noroc am. Acum îi pot ataca și îi pot mânca unul câte unul.
Cei patru prieteni au plecat unul de lângă celălalt. Tigrul i-a urmărit, a sărit pe ei unul câte unul, i-a ucis și i-a mâncat. Atâta timp cât cei patru bizoni erau împreună, nimeni nu îndrăznea să se aproapie de ei, dar îndată ce s-au certat și au plecat unul de lângă altul, asta i-a costat viața. Se spune că unitatea este cea mai mare putere. Așadar copii, de aceea trebuie să rămâneți mereu uniți. Niciodată nu se știe ce se va întâmpla în continuare. Atâta vreme cât sunteți uniți, nimic nu vi se va întâmpla. Victoria va fi de partea voastră.